Wednesday, November 11, 2020
Fulgi, stelute, reni - ornamente din polistiren
Norisori si fulgi din polistiren vopsit si nevopsit.
Braduti din polistiren vopsit
Casute , castele, ornamente ideale pentru vitrine
Decor vitrine :)
Ornamente din polistiren vopsit.
Producator ornamente : GRAPHIS ADVERTISING
Monday, November 2, 2020
Cristian Roman si Taxiul lui.... cu bomboane
Cristian Roman
Povestea lui Cristian Roman începe cu un taxi, cu jazz și bomboane. Cu clienți mulțumiți, cu zâmbete și cu bucurii și cu o nevoie de a face bine din ce în ce mai mult. El este fondatorul și sufletul Asociației „Taxiul cu bomboane” care acoperă o mare parte din copiii cu nevoi speciale, sau aflați în situații grele de viață din București și împrejurimi.
De fiecare dată când vorbesc cu oameni a căror viață este dedicată binelui, simt o imensă energie bună, și o nevoie de a face la rândul meu ceva, de a nu sta degeaba, de a mă implica în proiectele lor.
Așa mi s-a întâmplat și cu Cristian Roman, care nu duce lipsă de povești și întâmplări legate de ceea ce a trăit până acum. De ce are nevoie de acum încolo? El spune că nu întinde mâna, ci ne întinde mâna, ajutându-ne să facem o faptă bună. Îl ajutăm? 8864, cu textul Caravana, acesta este primul pas. Al doilea este să aflați ceea ce poate știați (sau nu știați) despre anumiți copii și viețile lor…
Cristian Roman, „Taxiul cu bomboane” se pregătește acum pentru campanii dedicate școlii?
Uite, e ceva ce aș vrea să înțeleagă toată lumea… Eu sunt tot timpul pregătit pentru copii, în diverse etape… Acum este etapa Back to school, va urma un Wellcome to school, apoi Poveștile de la gura sobei, pe urmă Pui de de pernă pentru pui de om în prima săptămână de Paști. Campaniile pe care noi le avem, „Caravana, respectiv „O zi cât o vacanță”, sau „Seară de poveste” sunt campanii cu caracter permanent.
Cum alegi comunitățile care au nevoie de ajutor?
Mergem la cei pe care îi știm deja, la cei la care am mai fost și la cei care ne solicită ajutorul, la cei despre care aflăm… Și adunăm produsele astea pe care le vezi aici, dar să știi că marea noastră problemă nu este pe cine ajutăm, ci cum ajungem la ei, pentru că, cu tot ce vezi aici, nu pot nici să cumpăr motorină, nici să repar mașinia. Cu 10 plușuri nu voi cumpăra niciodată 3 litri de motorină și nici 2 kg de zahăr.
Noi avem niște „ofițeri”, foști voluntari car activează în diferite zone, cum este Andreea Barbu, o fată extraordinară care a plecat din corporație, din poziția de Director de HR și s-a dus învățătoare la țară și ea ne cheamă, când are nevoie de ajutor pentru copiii din satul ei, sau din alte sate. Și noi mergem cu rechizite, cu veselie, cu bucurie și… mai ales cu kituri de igienă. Iar în ceea ce privește kiturile acestea, eu nu voi înceta să spun că avem nevoie, înainte de dezinfectante, de măști și spirt, avem nevoie de săpun. Toată lumea a dat dezinfectanți, dar ai auzit pe cineva care să spună că a donat prosoape și săpun? A fost criza spirtului, ai auzit de criza săpunului? Deci înainte de orice, vă rog, avem nevoie de săpunuri și prosoape.
Bine, dar un săpun e foarte ieftin, costă puțin… Nu putem ajuta cu lucruri mai scumpe?
Lasă-mă să-ți explic. Fii atentă… Îți voi spune o poveste acum. Noi am identificat lucrurile de care au nevoie copiii, din practică. Uite, în luna decembrie când toată lumea aleargă după cumpărături și stă la cozi, copiii sunt singuri acasă. În spitale, copiii stau și ei singuri, pentru că părinții, sau bunicii stau tot la cozi… Stau la cozi, pentru i-a înnebunit consumerismul ăsta. Noi am zis hai să transformăm „decembrie luna cumpărăturilor” care este prezentată peste tot în acest fel, în ziare, la tv, în „decembrie luna poveștilor”. Și așa am ajuns în spital pentru prima dată, la copii, și le-am citit povești în fiecare seară din 5 decembrie în 21, cu voluntari, cam 500 au fost cu totul. Știi care este cel mai mare compliment pentru un cititor de povești? Să-i adoarmă auditoriul:). Atunci știe el că citește cel mai bine, dar știi ce am observat eu citind povești? Că toți copiii se foiau foarte tare … din cauza pernei. Știi cum e perna aia de spital grea și incomodă? Și așa s-a născut proiectul „Pui de pernă pentru pui de om”.
Așa că, de Paști, când toată lumea cumpăra miel, noi cumpăram pui de pernă. Am ajuns la performanța fantastică de a face ca lanțuri mari de magazine să se aprovizioneze în această perioadă cu perne mici de 3 lei, pentru că nu înțelegeau de ce și cine cumpără acest produs! Noi le cumpăram. Noi și voluntarii noștri. Cred că am luat mii de perne…
La spital mergeam îmbrăcat cu un costum pe care mi l-a făcut o domnișoară (care acum e deja mamă), un costum mare, de iepuraș, (eu! iepuraș!). Costumul era dintr-un balon mare, acoperit cu material textil, pe cap era tot un balon, ochii nu erau tăiați cum trebuie, nu vedeam nimic, mă trăgeam cu capul pe spate ca să zăresc fețele, asta e, era un costum frumos, făcut de o fetiță care văzuse pe internet cum se face. Și mă jucam cu copiii acoperit de acest costum, îi luam în brațe, îi ridicam și-i lăsam jos până când, la un moment dat, mi s-a făcut rău și m-am dus să cer un pahar de apă. Și asistenta mi-a zis că nu are pahar, dar îmi dă un borcan steril de coprocultură. Și uite așa am ajuns la proiectul „Cănuța cu bomboane”.
Și am luat cănuțe, mii de cănuțe pentru spitale. Nu aș vrea să mă iau de niciun ministru al sănătății, dar măi, oameni buni, la spital un pahar de plastic de 10 bani se vinde cu 1,50 lei! Sticla de apă de 1 leu, cu 4 lei? Cum să permiți așa ceva?
Revenind, la primul eveniment dedicat Cănuței au venit 2000 de oameni care mi-au adus mii de cănuțe. Nu aveam acest spațiu, le-am primit la bloc, pe scara blocului, în casă, în casa unui vecin. Ce mai, o nebunie!
În drumurile noastre am ajuns și pe la școlile cu nevoi speciale, unde profesorii plângeau efectiv că nimeni nu-i întreabă de nimic. Și ne spuneau „la noi nu vine nimeni cu nimic, niciodată”.
„Copiii cu nevoi speciale sunt marginalizați până și de grupurile marginalizate”
Cum adică? De ce?
Pentru că nu ne place să facem poze cu un autist, nu-i așa?… Știi pozele alea care se fac după o faptă bună? Ei bine, cu un autist, sau cu copii cu Sindrom Down nu vrea nimeni poze… Pentru că lumea vrea să arate „transfer emoțional”. Țin minte că am avut o discuție cu o trupă mare de la noi pe care am rugat-o să facă un concert pentru copii cu nevoi speciale. Și oamenii din trupă, altminteri faini și dragi mie, mi-au zis că nu-i intersează, pentru că, dacă nu e ceva cu sânge, cu copii care mor mâine, nu au de ce să facă ceva. Că aceștia nu sunt în pericol de a muri… Copiii cu nevoi speciale sunt marginalizați până și de grupurile marginalizate, să știi! Când am făcut un proiect de terapie prin teatru în sectorul 5 cu Școala cu nevoie speciale numărul 9 care este la Piața Ferentari, am trecut strada la Centrul pentru copii abandonați și cu nevoi sociale ca să-i implic și pe ei. Și m-au refuzat, mi-au zis că ei nu fac „pese de teatru cu proștii”! Până și părinții copiilor cu nevoi speciale îi marginalizează! Din rușine! Cu părinții acestor copii nu lucrează nimeni!
Aș vrea să revin la săpun…
Păi, după tot ce ți-am povestit, cine crezi că se gândește la săpun? Din nefericire, ieșind din bula ta, ai să vezi câți părinții, când le vin copiii acasă, nu le spun să se spele pe mâini. Noi mergem mâine în satele Renașterea și Dorobanțu. Știi că acolo nu a mai plouat de 3 ani? Azi când am văzut că plouă, mi-a venit să dansez, pentru că acei copii au probleme cu apa… Așa cum au și copiii din comuna Holbav, unde am fost de curând, copiii care provin din familii izolate în munți, și care nu cred că se spală vreodată… Acolo apa este foarte scumpă, pentru că e adusă cu măgarul! În România oamenii mai cară apă cu măgarul! Vorbim de un leu săpunul? Noi, în bula noastră nu vedem decât ce face vecinul și ce și-a luat vecinul, iar chestiile astea de care vorbesc eu apar în filmele „proaste” românești și sunt considerate clișee…
Care este aria pe care o acoperi cu „taxiul cu bomboane”?
Mult mai mică decât mi-aș dori, că nu am carburant și înnebunesc din cauza! Nu am carburant! Și știi de ce nu am? Că nu am vizibilitate, nu am o multinațională în spate, nici un trust de presă, am prieteni în presă, dar nu sunt susținut de un trust media. Eu am doar oameni și voluntari care se implică.
Cine îți scrie?
Părinți, copii și escroci. Ăștia identifică ușor zonele astea, au acte false, o mămică plângând și cer bani direct. Dar asta e, pentru că zonele astea vulnerabile sunt gestionate de oameni blânzi, buni, creduli, care pot fi înșelați. De ce am ajuns eu cu asociația „Taxiul cu bomboane” până aici? Fiindcă o conduc ca pe un business. O conduc cu inimă, dar iau decizii fără inimă.
Când donezi ceva, nu o face ca să nu arunci la gunoi acel ceva. Asociațiile de binefacere nu sunt lăzi de gunoi.
De unde ai învățat să faci bine?
Din familie, de la mama care o lua pe tanti Mitza, boieroaică pe care comuniștii au lăsat-o fără avere, și îi dădea bani și mâncare dar o și punea să facă ceva pentru asta, ca să nu-i dea senzația că îi dă de pomană. Bine, tanti Mitza nu făcea mai nimic, dar era importantă stima de sine și demnitatea de care mama avea mereu grijă. Nu te apuci în viață să faci binele, dacă nu îl vezi, nu-l înveți, dacă nu vii în spate cu istoria alor tăi, cu istoria bunicilor. Știi bunica aceea care dădea de pomană sâmbătă de sâmbătă covrigelul, lumânarea? Sau bunica aceea care nu-ți dădea nimic să mănânci până nu împărțea mai întâi? Cele mai bune căpșune, cele mai bune cireșe întâi se duceau la vecini, după aceea le mâncam eu. Prima felie de tort era dăruită, eu aveam dreptul la prima felie de tort doar de ziua mea.
De ce nu se prdă înșcoli bunătatea?
Deci dacă nu ai văzut cum se face binele, nu știi să-l faci?
Nu, trebuie să vezi, să-l înveți de undeva. Am văzut copil care nu mâncase portocală. Poți să-l acuzi pe el? Povestea lui era așa: seară, povești, decembrie, ducem copiilor portocale. Unu zice „nu vreau, că sunt amare”. „Amare?” întreb eu… „Da”, zice, „uite”, și mușcă din coajă. „Vezi? Sunt amare”. I-am arătat cum se desface portocala, i-am dat miezul și, când a dat de gust, a mâncat 5 kile în seara aia. Știi ce mi s-a părut grav? Că în comunitatea lui nu era nimeni care să fi mâncat portocale.
Și ce mai ți se mai pare grav?
Că în școli nu se predă bunătatea. Se învață Educație civică, ceea ce e bine, dar cuvântul bunătate, și ce înseamnă el, nu se învață.
Care sunt regulile bunătății?
Prima regulă a bunătății este să împarți ce ai. A doua e să zâmbești, a treia să îmbrățișezi. Și mai e una: să vrei să faci bine, că pe copii nu-i păcălești, dacă te duci încruntat și fără chef la ei, te simt. Mai bine nu te duci.
Cum putem ajuta?
Există un număr, 8864 la care se poate trimte cuvântul caravana. Și mai există și donația directă. Dar donează lucrurile nu ca să zici că nu le-ai aruncat, că noi nu suntem ladă de gunoi, ci lucruri bune pe care le ai în exces. Uite, agende… Câte ai acasă?
Vreo 10…
Ai nevoie de toate? Donează din ele! Copiilor le place să scrie pe ele, că sunt moi, pufoase, frumoase. Nu scriu la școală, dar desenează, își fac oracole, se bucură. Însă acum am cea mai mare nevoie de săpunuri, de pastă de dinți, de periuțe de dinți, de prosoape! Dacă dăruiți, dăruiți ca și cum ați face-o pentru copilul vostru, pentru un membru de familie, fiindcă aceia care primesc sunt oameni care se bucură ca noi toți.'
SURSA cu multumiri :cristinastanciulescu.ro
Friday, October 30, 2020
Ornamente din polistiren vopsit
Ornamente din polistiren vopsit.
Producator ornamente : GRAPHIS ADVERTISING
Friday, July 17, 2020
Un patrimoniu pentru generații
Prof. Dr. Acad. Răzvan Teodorescu, vicepreședintele Academiei Române,
Prof. Dr. Arh. Augustin Ioan,
Prof. Dr. Arh. Mihaela Criticos,
Prof. Dr. Arh. Tiberiu Florescu și
primarul Sectorului 1 domnul Daniel Tudorache.
Thursday, July 16, 2020
„Arhitectura Capitală, Bucureștii în căutare de sine”
Prof. Dr. Acad. Răzvan Teodorescu, vicepreședintele Academiei Române,
Prof. Dr. Arh. Augustin Ioan,
Prof. Dr. Arh. Mihaela Criticos,
Prof. Dr. Arh. Tiberiu Florescu și
primarul Sectorului 1 domnul Daniel Tudorache.
„Arhitectura Capitală, Bucureștii în căutare de sine”,
ce poate fi vizitată în perioada 16-20 iulie 2020, în incinta Bibliotecii Academiei Române.
Expoziția „Arhitectura Capitală, Bucureștii în căutare de sine” își propune să prezinte ”Bucureștii” prin câteva dintre edificiile sale reprezentative, creațiile marilor arhitecți români interbelici și postbelici care au trăit și au creat în București, să prezinte sursele formale și teoretice ale arhitecturii moderne autohtone, în scopul de a atrage
atenția asupra patrimoniului existent și adeseori, neglijat
Prin lucrările expuse se vor regăsi trei direcții principale, diferite, dar care, prin modul de prezentare par a se afla într-un dialog, într-o polenizare încrucișată oferind
astfel un anumit șarm spațiului și o identitate locală construcțiilor:
1. Construcția identitară, de la Mincu și Școala Națională, până astăzi, trecând
prin perioada interbelică, până la resurgența temei identității în contemporaneitate;
2. Modernismul, de la proiectele de avangardă ale lui Marcel Iancu sau Horia
Creangă și până astăzi inclusiv, exemple relevante din perioada comunistă;
3. Referințele neoclasice, eclectice și de modernism clasicizant (stripped-
modernism).
Foto Diana Andrei
GRAPHIS ADVERTISING
Wednesday, July 15, 2020
