Sunday, April 14, 2019

Galeria DADA si Expoziția Victor Brauner















Galeria DADA
anunță expoziția

Victor – Victorios
(desene, gravuri, obiecte, evenimente)
,
dedicată operei grafice a lui
Victor Brauner.

Expoziția prezintă peste 300 de lucrări ale lui Brauner, de la desene, gravuri și litografii originale și, unele, inedite, până la întreaga colecție de cărți ilustrate și o bogată colecție de reviste de avangardă la care acesta a colaborat.

Alteța Sa Regală Principele Radu a luat parte la vernisajul expoziției dedicată operei grafice a pictorului Victor Brauner, proeminent artist european, reprezentant al curentului artistic și literar suprarealist. Evenimentul a avut loc în seara de vineri, 12 aprilie 2019, la Galeria DADA, din Strada Toamnei nr. 10, în București.
La vernisajul expoziției a luat parte un numeros public, iar gazdele serii au fost Cristinel Popa, Michael Ilk și Margaréte Montagne.
 
Vedetele întâlnirii sunt revista 75HP care i-a aparținut lui Sașa Pană și Mandolina pictată de Victor pentru Harry Brauner în 1922, prezentată până în prezent o singură dată publicului, în 1993, în Franța.
Expoziția este organizată în perioada 13 aprilie – 11 august 2019, în Str. Toamnei nr. 10.
Program de vizitare: de marți până duminică, între orele 14:00 – 20:00.

Thursday, April 11, 2019

Sisteme de afișare luminoase LED


Sisteme inovatoare de afișare luminoase LED 
care permit afișarea anunțurilor și ofertelor tip foaie
de hârtie, atât pentru vitrine cât și pentru interioarele birourilor, restaurantelor, showroom-urilor
sau magazinelor.
Ne dorim ca antreprenorii să își poată folosi la capacitate maximă canalele de vânzare offline.









Oferim produse concepute pentru comunicarea prin marketingul vizual prin:
- soluții pentru expunere în vitrină
- soluții pentru optimizarea suprafețelor pereților prin display-uri special concepute pentru interior
- soluții pentru mobilitatea clienților noștri la târguri, evenimente, expoziții sau conferințele la care
își reprezintă firma

DE CE SĂ ALEGI PRODUSELE ILUMINATE LED?
Îți crești vânzările având oferta companiei tale pusă în valoare 24/7.
Îți reduci consumul de energie pentru că o vitrină amenajată cu panouri LED consumă mai puțin
decât metodele tradiționale. 
Un panou Graphis Advertising de dimensiunea A4 consuma 3 Wati pe oră.
Te diferențiezi față de concurență și câștigi încrederea clienților prin inovație și design atrăgător.
Câștigi timp și simplitate la afișarea ofertelor și anunțurilor pentru că schimbarea lor se face prin
simpla introducere a afișului în panou.
Câștigi flexibilitate pentru că în orice moment poți schimba poziția panourilor din vertical în
orizontal și invers.
Atragi atenția potențialilor clienți, care se opresc in fața unei vitrine luminoase cu 266% mai mult.
Culoarea ramelor panourilor poate fi personalizată
Ai garanție 24 luni și certificare internațională de calitate.

GRAPHIS ADVERTISING
Str. Inclinata nr.1-3
intersectie cu
Sos. Viilor, in incinta
Fabricii Carmen
Sector 5,  Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: 0722 316 594 (daliana pacuraru)
daliana@graphis.ro

Saturday, April 6, 2019

Mariage Fest - Targul International de nunti

















Mariage Fest - Targul International de nunti 5 - 7 aprilie
Editia a 29-a
Bucuresti, Palatul Parlamentului


Editia a 29-a MARIAGE FEST are deschise portile in incinta grandiosului Palat al Parlamentului in perioada 5 - 7 aprilie.
Aici gasiti : 
 - reduceri
- mii de rochii de mireasa
- verighete
- costume
- aranjamente florale
- locatii nunta
- marturii si invitatii
- servicii foto-video
GRAPHIS ADVERTISING
Str. Inclinata nr.1-3
intersectie cu
Sos. Viilor, in incinta
Fabricii Carmen
Sector 5,  Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: 0722 316 594 (daliana pacuraru)
daliana@graphis.ro

Tuesday, April 2, 2019

Amenajare clinica estetica






GRAPHIS ADVERTISING
Str. Inclinata nr.1-3
intersectie cu
Sos. Viilor, in incinta
Fabricii Carmen
Sector 5,  Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: 0722 316 594 (daliana pacuraru)
daliana@graphis.ro

Monday, April 1, 2019

Amenjare fitness
















 
Mulți cred că deținerea unei săli de fitness într-o zonă cu trafic mare este cheia succesului în aceasta afacere. Alții spun că au cei mai buni instructori din oraș și nu mai contează cum arată sala. Total greșit. Locația, instructorii și echipamentele sunt printre cele mai importante aspecte dintr-o sală de fitness, dar nu singurele.
Partea de amenajare a sălii nu e deloc ușoară. Dar, dacă ții cont de câteva aspecte esențiale, vei reuși să faci dintr-o sală de fitness un loc plăcut, în care îți dorești să petreci cât mai mult timp. Nu trebuie să aglomerezi sala cu accesorii ca să o faci interesantă, ba din contră, trebuie să folosești eficient spațiul și să îți organizezi lucrurile pe categorii. De exemplu, cum crezi că arată mai bine ganterele într-o sală? Aliniate lângă perete, sau pe un suport de gantere? Toate accesoriile: discuri, bare, saltele, mingi, steppere și altele, vor arăta mult mai bine dacă vor fi așezate pe suporturi decât dacă vor fi împrăștiate prin sală. Amenazează-ți sala ținând cont de dispunerea aparatelor și ergonomia întregului spațiu.
Clientul, atunci când intră prima dată într-o sală de fitness, își formează o opinie despre ceea ce vede. Lumina, oglinzile și jocul de culori pot fi un avantaj pentru cei care știu să le îmbine, corect, într-o sală de fitness. Totul depinde ce vrei să  transmiți prin acel design: senzația de ”acasă” sau senzația de extravaganță/ lux?
Noi propunem o amenajare vesela, motivationala, cu litere din polistiren pe pereti si
stickers tip wall art.
sursa : fitlife.ro
 
 
GRAPHIS ADVERTISING
Str. Inclinata nr.1-3
intersectie cu
Sos. Viilor, in incinta
Fabricii Carmen
Sector 5,  Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: 0722 316 594 (daliana pacuraru)
daliana@graphis.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...