Tuesday, October 7, 2025

Constantinescu Adrian Radu - EXPOZITIE de FOTOGRAFIE


"Luni am avut bucuria să găzduim vernisajul primei expoziții personale a fotografului Adrian Radu Constantinescu, intitulată „Orașul Artelor și Științei – Valencia”, un proiect inclus în Maratonul de Fotografie.

Constantinescu Adrian Radu este arhitect din 1994 și pasionat de fotografie încă din copilărie, când a început să experimenteze cu un Smena 6. De-a lungul anilor a trecut de la film la DSLR și mirrorless, a urmat cursuri de fotografie și, deși nu profesează, dedică aproape tot timpul liber acestei pasiuni, susținut mereu de soția sa, Veronica. În 29 septembrie a avut la Sibiu prima expoziție personală, după ce participase anterior la mai multe expoziții de grup, iar astăzi continuă să exploreze fotografia ca hobby în paralel cu activitatea de arhitect. Pentru el, fotografia rămâne o bucurie sinceră, o formă de evadare și de exprimare personală. 

Expoziția a prins viață cu sprijinul și încurajarea lui Ștefan Dragomir.

👉 Expoziția poate fi vizitată până la data de 31 octombrie." 
Laura Craciunescu

 


Neața!
"Mă intitulez" Adrian Radu Constantinescu și pentru că n-am fost cuminte am ajuns arhitect. Am primit și o diplomă în acest sens în 1994. Mama m-a adus pe lume devreme, dar undeva pe la prânz, pe 20.01.1967. Cochetam cu fotografia încă de mic și încercam de pe atunci să îi explic sorei mele cum se dezmembrează exponometrul lu' tata. Am apucat de am fost și pe la cercul foto din liceu. Am început cu un Smena 6, iar ultimul aparat pe film a fost un SLR Minolta Dynax semiautomat. Am reușit să parcurg autonom întreg procesul de fotografie alb-negru, dar la color și diapozitive apelam la studiouri specializate. Primul meu digital l-am primit cadou la cununie în 2004; un Olympus de 2Mpx. Ca să-mi pot ilustra o prezentare a proiectului de modernizare a Sălii Palatului, unde am realizat machetarea electronică, a trebuit să îmi iau un nou aparat, Canon PowerShot G7 de care am tras 7 ani. Primul DSLR tot Canon, EOS 100D. Am urmat cursurile de fotograf foarte târziu, la școala lui Adi Năsturică, de unde m-am molipsit și cu microbul wildlife. Acum sunt fotograf cu diplomă, dar nu profesez. Acord aproape tot timpul liber fotografiei care este pentru mine doar un hobby. Nu pot scrie sau spune cât am cheltuit cu tehnica foto pentru liniștea soției, Veronica. Ea m-a sprijinit mereu, așa că este normal să nu o întristez. Pe 29 septembrie 2025, la Sibiu a fost vernisajul primei mele expoziții de fotografie, sprijinit și mai mult împins de pe la spate de Ștefan, căruia îi mulțumesc. Mai participasem la expoziții de grup cu Conacul Fotografilor, PhotoMeeting și Romanian GuruShot. Dețin acum câteva aparate Canon DSLR și mirrorless, multe obiective, blițuri, lumini continue LED, modificatoare, stative... Nu, nu am un studiou, dar îmi doresc. Ca arhitect am pornit ca angajat al unui profesor de-al meu, unul din marii arhitecți români contemporani, Romeo Belea. Am "experimentat" diverse alte firme private, am un birou individual, chiar am fost asociat într-o firmă cu alți trei amici arhitecți. Acum am revenit ca angajat la o firmă din București, unde toți colegii sunt bucuroși de hobby-ul meu. 

 







👀Haideți să vedeți o expoziție INEDITĂ, cu o abordare a panotării lucrărilor foarte interesantă!

 

Thursday, August 14, 2025

Panouri decorative 3D


 


 


 

GRAPHIS ADVERTISING 

                                                                          str. LUICA 60
Sector 4,  Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: +40722 316 594 (daliana pacuraru)
daliana@graphis.ro
 

Graphis Advertising – Amenajări Interioare cu Panouri Decorative din MDF Vopsit 3D

La Graphis Advertising, transformăm spațiile interioare în experiențe vizuale deosebite prin designul și montajul panourilor decorative din MDF vopsit, realizate cu precizie și atenție la detalii. Oferim soluții personalizate de amenajare interioară prin utilizarea panourilor cu modele 3D variate, moderne și elegante, ideale pentru locuințe, birouri, spații comerciale sau zone de recepție.

Fie că dorești un decor minimalist, un accent artistic sau o atmosferă rafinată, panourile noastre decorative adaugă profunzime și textură pereților, creând un efect vizual spectaculos și un stil aparte. Lucrăm cu materiale de calitate superioară, iar finisajele vopsite asigură durabilitate și un aspect premium.

Servicii oferite:

  • Design personalizat de panouri decorative MDF

  • Tăiere CNC de înaltă precizie

  • Vopsire profesională în culori mate, lucioase sau metalizate

  • Montaj și consultanță în amenajare interioară

     

    Graphis Advertising – Interior Design with 3D Painted MDF Decorative Panels

    At Graphis Advertising, we transform interior spaces into visually stunning environments through the design and installation of painted MDF decorative panels, crafted with precision and attention to detail. We offer customized interior design solutions using panels with a wide variety of 3D patterns, ideal for homes, offices, commercial areas, or reception spaces.

    Whether you're looking for a minimalist look, an artistic accent, or a refined atmosphere, our decorative panels add depth and texture to walls, creating a striking visual effect and a unique style. We use high-quality materials, and our professional paint finishes ensure durability and a premium appearance.

    Our services include:

  • Custom design of MDF decorative panels

  • High-precision CNC cutting

  • Professional painting in matte, glossy, or metallic finishes

  • Installation and interior design consulting

Choose Graphis Advertising for bold design solutions and a team that puts passion into every detail! 

 

Tuesday, August 12, 2025

BREVET DE INVENTIE - GRAPHIS


 

SISTEM INOVATIV PENTRU UTILIZAREA
RECLAMELOR LUMINOASE TRIDIMENSIONALE DE
INTERIOR SI ÎN SCOPUL PURIFICARII AERULUI

GRAPHIS ADVERTISING S.R.L.,

STR.AVIATOR ILIESCU NR.42, SECTOR 1, BUCURESTI,
B, RO (72)
 SUCHEA MIRELA PETRUTA, STR.COSTILA
NR.4, BL.P1, SC.1, ET.1, SECTOR 4, BUCURESTI, B,
RO; 
IONESCU OCTAVIAN NARCIS, STR.GOLESTI,
NR.15, PLOIESTI, PH, RO; TUDOSE IOAN VALENTIN,
SOSEAUA COLENTINA NR.1, BL.34, SC.2, ET.7, AP.70,
BUCURESTI, B, RO; 
PACURARU DALIANA,
STR.AVIATOR ILIESCU NR.42, SECTOR 1, BUCURESTI,
B, RO (54) 

SISTEM INOVATIV PENTRU UTILIZAREA

RECLAMELOR LUMINOASE TRIDIMENSIONALE DE

INTERIOR SI ÎN SCOPUL PURIFICARII AERULUI

Aceasta publicatie include si modificarile descrierii,
revendicarilor si desenelor depuse conform art. 35,
alin. (20), din HG nr. 547/2008.
(57) Inventia se refera la un panou publicitar de
interior pentru reclame luminoase tridimensionale, în
care este înglobat un dispozitiv utilizat pentru purificarea
aerului din încapere. Panoul conform inventiei
este constituit dintr-un panou (1) frontal, pe care se
afla imprimat mesajul publicitar, panoul (2) din spate
realizat dintr-o placa metalica capabila sa disipe
energia termica produsa de sursele de iluminare, o
rama (3) metalica care este carcasa panoului publicitar,
un sistem (4) de circulatie al aerului care preia
aerul poluat din încapere si îl introduce fortat în
filtrul (5) realizat din fibra de sticla tesuta, acoperita
cu TiO2 dopat cu metale, pentru a-i stimula efectul
fotocatalitic în domeniul vizibil, si sistemul (6) de
(11) 133324 A0
iluminare cu leduri care are dublu rol, atât acela de
iluminare a panoului publicitar, cât si de stimulare a
efectului fotocatalitic al materialului filtrant, aerul
purificat iesind din carcasa panoului publicitar
printr-o sita (7) care acopera o fereastra executata în
carcasa panoului publicitar.
 

EVALUARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ

Titlu invenție:
Sistem inovativ pentru utilizarea reclamelor luminoase tridimensionale de interior și în scopul purificării aerului

Domeniu tehnic:
Invenția se încadrează în domeniul tehnologiilor publicitare interactive și al sistemelor de purificare a aerului pentru spații închise. Este o aplicație interdisciplinară care îmbină designul publicitar cu tehnologiile de mediu, având potențial de aplicare în centre comerciale, spații de birouri, săli de așteptare, hoteluri, spații HoReCa etc.

Descriere generală:
Invenția propune un sistem tridimensional de reclamă luminoasă de interior, care integrează simultan un mecanism de purificare a aerului. Pe lângă scopul său publicitar (atragerea atenției prin design 3D și iluminare dinamică), sistemul încorporează tehnologii de filtrare a aerului (ex: HEPA, filtre cu carbon activ, UV-C sau ionizare), contribuind activ la îmbunătățirea calității aerului din încăpere.

Elemente de noutate:

  • Integrarea funcției de purificare a aerului în structura unei reclame tridimensionale.

  • Posibilitatea de adaptare modulară a sistemului pentru diferite dimensiuni și spații.

  • Utilizarea inteligentă a curenților de aer creați de circulația naturală a aerului cald generat de sursele LED sau prin ventilatoare integrate.

  • Posibilă integrare cu senzori de calitate a aerului și control prin aplicație mobilă sau rețea IoT.

Avantaje tehnice și funcționale:

  • Dublă funcționalitate: publicitate + sănătate/igienă.

  • Economisirea spațiului prin combinarea a două funcții într-un singur corp tehnologic.

  • Impact estetic și de marketing superior prin iluminare tridimensională.

  • Beneficii de mediu și confort pentru utilizatori.

  • Poate funcționa permanent, fiind perceput ca un element decorativ funcțional.

Stadiul actual al tehnologiei (analiză comparativă):
Până la acest moment, nu există pe piață o soluție integrată recunoscută care să combine într-un mod explicit și eficient sistemele de afișaj publicitar cu tehnologii de purificare a aerului în format tridimensional. Există afișaje luminoase sau instalații de purificare a aerului ca dispozitive separate, dar nu ca un sistem unitar. Această invenție aduce un element clar de originalitate și aplicabilitate practică.

Posibile aplicații comerciale:

  • Centre comerciale

  • Aeroporturi, gări, săli de așteptare

  • Restaurante, cafenele, hoteluri

  • Spații de birouri

  • Evenimente expoziționale și standuri promoționale

Concluzii:
Invenția propusă reprezintă o soluție originală și aplicabilă într-un context economic actual în care publicitatea eficientă și sănătatea mediului interior devin priorități tot mai importante. Prin combinarea a două funcționalități distincte într-un sistem unic, aceasta poate aduce un avantaj competitiv în industrii variate. Se recomandă continuarea procesului de brevetare și explorarea parteneriatelor pentru dezvoltarea prototipului.

 

GRAPHIS ADVERTISING 

Str. LUICA NR. 60

Sector 4,  Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: +40 722 316 594 (daliana pacuraru)
daliana@graphis.ro
graphis blog

 

 
 
 
 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...